marți, 25 noiembrie 2008
luni, 24 noiembrie 2008
Despre nebuniile varstelor...
http://www.cabral.ro
Aici am gasit ceva interesant despre droguri si efectele lor si m-am gandit sa aberez pe tema asta.
De la o idee la alta, am ajuns sa ma inversunez asupra celor care cer legalizarea marijuanei. Bineinteles ca o cer fumatorii. A, da! si copiii tampiti care habar n-au pe ce lume traiesc. Ma uit ca in ultimul timp se tot vorbeste despre pustii emo, unul mai nebun ca altul. Cand aveam eu 17 ani ii vedeam, de obicei, pe la concerte sau prin cluburi dubioase. Atunci se numeau rockeri la tinerete. Doar ca si eu eram rockerita si nu imi plangeam de mila pe strazi. La vremea aia, ii uram! Ii uram pentru ca eu aveam probleme grave acasa si ei erau suparati ca ... ii trimit parintii la scoala (un exemplu). Imi amintesc de o pustoaica pe care mai aveam putin sa o iau de par, atat scarba mi-a provocat. Am vazut-o la un concert, prilej de intalnire a toti acei "men in black". Plangea de mama focului si asta mi-a atras atentia. Ma uit la ea: 1.50, putin cam durdulie, neagra pe la ochi, unghii negre, niste zdrente (nu le pot numi haine, sorry) negre aruncate pe ea si ... nu mai mult de 13 ani! Problema ei? Nici nu mai stiu sigur, ceva de genul ca nu e inteleasa de parinti, ca au intrebat-o pe unde tot umbla, ca nu o lasa noaptea sa plece si alte chestii d'astea. Dar nu va pot reda in cuvinte cat de dramatica era. Facea cat un intreg circ, o stia tot parcul Izvor. Ea era cea mai nefericita, se terminase lumea, isi dorea sa moara. Si eu stateam acolo, in fata ei si ma gandeam ca am iesit plangand din casa si sfasiata de atatea certuri si atatea griji. Si totusi eram acolo si ma simteam bine cu prietenii mei si cu muzica mea. Si eram convinsa ca si altii au probleme chiar mai grave decat mine. Si atunci am simtit cum imi vine sa ma duc sa o iau de par si sa ii dau doua palme...
Nici nu mai stiu ce sa cred, cine si de ce e de vina pentru toti acesti copii. Acum le spunem emo si le facem reclama. Si atat. Ce poti face pentru ei? Sa le dam marijuana, zic unii. Pai daca s-ar legaliza marijuana, multi copii nu ar sti ce sa faca cu ea si nu ar sti sa se opreasca. Poate ca nu vor lua alte droguri, dar nici nu trebuie ca la un moment dat, consumul frecvent de marijuana duce la pierderi de memorie, lipsa de concentrare si alte cateva chestii.
Am spus mereu ca nu condamn pe nimeni si chiar nu o fac. Inainte de a critica pe cineva incerc sa ma pun in locul persoanei respective si incerc sa o inteleg. sunt constienta de faptul ca sunt persoane puternice si persoane slabe. Sau putem spune persoane emotive care pot ajunge la disperare dintr-o intamplare nefericita. Eu ma consider o persoana puternica si totusi stiu ce inseamna sa disperi si stiu cat de mult ai nevoie de o imbratisare in acel moment. Viata inseamna alegeri. Eu nu m-am sinucis, nici nu m-am drogat, nici alcoolica nu am devenit, ci am ales sa trec peste si sa ma bucur de viata. Am invatat sa dau lucrurile urata la o parte, am invatat sa fiu mai buna cu ceilalti, oricine are nevoie de o vorba buna. Altii poate gasesc alinare in droguri sau alcool. Sunt mai slabi de inger si vine un 'prieten' care ii da sa incerce si el si isi gaseste salvarea acolo. Si cand realizeaza ca nu e chiar asa, poate a pierdut o viata.
Ma tot gandesc la verisoara mea, care este o copila de 14 ani, printre straini, in Spania, cu un tata nebun si o mama prea fraiera si amarata si care sta printre copii care fumeaza marijuana pe post de mic dejun, pranz si cina. O cresc acasa si fumeaza in familie. O cred cand spune ca nu a incercat si ca nu va incerca. Dar poti fi sigur ca nu va incerca? Daca intr-o zi cedeaza? La varsta ei si judecand dupa mediul in care a trait, nici nu stiu daca o pot condamna. Dar eu, daca as fuma, nu as indemna-o sa faca acelasi lucru.
Cum se poate ca un om la ...25 de ani, sa zicem, sa isi doreasca legalizarea marijuana? Asta se numeste egoism, dupa parerea mea. Asupra mea nu mai poate avea efect pentru ca am trecut de perioadele teribilitatii si acum sunt prea constienta de ceea ce fac si imi asum responsabilitatile, dar asupra unui copil smintit, de 12 ani, care se crede matur? Ce facem cu acesti copii? Ii indopam cu droguri sa aiba creierii afumati. Ce sa mai faca cu atata carte?
Si asa, colcaie strazile de afumati ...
As mai abera pe tema asta, dar mi se scurg ochii pe tastatura si parca sunt eu putin afumata. Mai scriu si alt'data.
Aici am gasit ceva interesant despre droguri si efectele lor si m-am gandit sa aberez pe tema asta.
De la o idee la alta, am ajuns sa ma inversunez asupra celor care cer legalizarea marijuanei. Bineinteles ca o cer fumatorii. A, da! si copiii tampiti care habar n-au pe ce lume traiesc. Ma uit ca in ultimul timp se tot vorbeste despre pustii emo, unul mai nebun ca altul. Cand aveam eu 17 ani ii vedeam, de obicei, pe la concerte sau prin cluburi dubioase. Atunci se numeau rockeri la tinerete. Doar ca si eu eram rockerita si nu imi plangeam de mila pe strazi. La vremea aia, ii uram! Ii uram pentru ca eu aveam probleme grave acasa si ei erau suparati ca ... ii trimit parintii la scoala (un exemplu). Imi amintesc de o pustoaica pe care mai aveam putin sa o iau de par, atat scarba mi-a provocat. Am vazut-o la un concert, prilej de intalnire a toti acei "men in black". Plangea de mama focului si asta mi-a atras atentia. Ma uit la ea: 1.50, putin cam durdulie, neagra pe la ochi, unghii negre, niste zdrente (nu le pot numi haine, sorry) negre aruncate pe ea si ... nu mai mult de 13 ani! Problema ei? Nici nu mai stiu sigur, ceva de genul ca nu e inteleasa de parinti, ca au intrebat-o pe unde tot umbla, ca nu o lasa noaptea sa plece si alte chestii d'astea. Dar nu va pot reda in cuvinte cat de dramatica era. Facea cat un intreg circ, o stia tot parcul Izvor. Ea era cea mai nefericita, se terminase lumea, isi dorea sa moara. Si eu stateam acolo, in fata ei si ma gandeam ca am iesit plangand din casa si sfasiata de atatea certuri si atatea griji. Si totusi eram acolo si ma simteam bine cu prietenii mei si cu muzica mea. Si eram convinsa ca si altii au probleme chiar mai grave decat mine. Si atunci am simtit cum imi vine sa ma duc sa o iau de par si sa ii dau doua palme...
Nici nu mai stiu ce sa cred, cine si de ce e de vina pentru toti acesti copii. Acum le spunem emo si le facem reclama. Si atat. Ce poti face pentru ei? Sa le dam marijuana, zic unii. Pai daca s-ar legaliza marijuana, multi copii nu ar sti ce sa faca cu ea si nu ar sti sa se opreasca. Poate ca nu vor lua alte droguri, dar nici nu trebuie ca la un moment dat, consumul frecvent de marijuana duce la pierderi de memorie, lipsa de concentrare si alte cateva chestii.
Am spus mereu ca nu condamn pe nimeni si chiar nu o fac. Inainte de a critica pe cineva incerc sa ma pun in locul persoanei respective si incerc sa o inteleg. sunt constienta de faptul ca sunt persoane puternice si persoane slabe. Sau putem spune persoane emotive care pot ajunge la disperare dintr-o intamplare nefericita. Eu ma consider o persoana puternica si totusi stiu ce inseamna sa disperi si stiu cat de mult ai nevoie de o imbratisare in acel moment. Viata inseamna alegeri. Eu nu m-am sinucis, nici nu m-am drogat, nici alcoolica nu am devenit, ci am ales sa trec peste si sa ma bucur de viata. Am invatat sa dau lucrurile urata la o parte, am invatat sa fiu mai buna cu ceilalti, oricine are nevoie de o vorba buna. Altii poate gasesc alinare in droguri sau alcool. Sunt mai slabi de inger si vine un 'prieten' care ii da sa incerce si el si isi gaseste salvarea acolo. Si cand realizeaza ca nu e chiar asa, poate a pierdut o viata.
Ma tot gandesc la verisoara mea, care este o copila de 14 ani, printre straini, in Spania, cu un tata nebun si o mama prea fraiera si amarata si care sta printre copii care fumeaza marijuana pe post de mic dejun, pranz si cina. O cresc acasa si fumeaza in familie. O cred cand spune ca nu a incercat si ca nu va incerca. Dar poti fi sigur ca nu va incerca? Daca intr-o zi cedeaza? La varsta ei si judecand dupa mediul in care a trait, nici nu stiu daca o pot condamna. Dar eu, daca as fuma, nu as indemna-o sa faca acelasi lucru.
Cum se poate ca un om la ...25 de ani, sa zicem, sa isi doreasca legalizarea marijuana? Asta se numeste egoism, dupa parerea mea. Asupra mea nu mai poate avea efect pentru ca am trecut de perioadele teribilitatii si acum sunt prea constienta de ceea ce fac si imi asum responsabilitatile, dar asupra unui copil smintit, de 12 ani, care se crede matur? Ce facem cu acesti copii? Ii indopam cu droguri sa aiba creierii afumati. Ce sa mai faca cu atata carte?
Si asa, colcaie strazile de afumati ...
As mai abera pe tema asta, dar mi se scurg ochii pe tastatura si parca sunt eu putin afumata. Mai scriu si alt'data.
miercuri, 19 noiembrie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)