luni, 30 ianuarie 2012

“Viata este ceea ce se intampla in timp ce tu iti faci planuri!”


Intr-o lume atat de trista, atat de sumbra, de ce ne batem joc de putinele lucuri frumoase? De ce renuntam la singurele lucuri care ne pot aduce fericire? De ce ne place sa suferim? De ce ne place sa transformam viata din gri in negru?

Merg pe strada si vad numai fete triste, oameni care vorbesc singuri si dau din cap ca nebunii? Cand ii vad pe ei incerc sa fiu eu mai vesela. Dar observ ca atunci cand mergi pe strada si zambesti, iesi in evidenta imediat si esti catalogat ‘nebun’. De ce nu ‘fericit’? Daca il vezi pe unu’ plangand, te gandesti ca e trist, saracul, dar tu esti si mai trist. Daca il vezi pe altul razand iti spui ca e un om fara probleme, care poate rade in timp ce tu suferi. Oricum ar fi, ce-ti pasa tie?

Am intalnit oameni care faceau viata sa para un paradis, in orice conditii; oameni care se bucurau ca respira, ca iubesc sau ca sufera. Acestia sunt cei care nu traiesc degeaba, cei care au invatat sa traiasca frumos si merituos.

Cunosc oameni care au orbecait prin viata, au cautat fara sa stie ce, au evitat situatii pentru ca nu erau prevazute in contractul lor cu viata si s-au jucat cu experientele. Astia sunt cei care s-au trezit intr-o zi ca nu sunt fericiti, ca nu stiu ce le place, ca nu stiu sa faca sa le placa. Sunt cei care cred ca viata lor ar fi trebuit sa fie roz, insa e neagra si nu au ce face. Sunt cei care nu stiu de ce e neagra si ce lipseste, pentru ca au trecut prin viata “ca gasca prin apa”. Acesti oameni nu recunosc fericirea nici daca le-o explici. Daca un om d’asta negru ar fi intr-o incapere cu alte o suta de persoane care ar canta, ar dansa si ar rade cu pofta, el s-ar uita curios la ei si ar spune ca-s nebuni. Trist este ca dau cu piciorul ocaziilor de bucurie, momentelor si lucrurilor frumoase. Nu stiu sa profite de ceea ce apare bun in viata lor si isi fac planuri idioate. Nu realizeaza ca viata o traiesti clipa de clipa; viata se masoara in momente, nu in zile, luni sau ani.

Stiu pe cineva care a renuntat la ani in care a iubit frumos, a avut prieteni pe care i-a adorat si a facut mereu ceea ce a vrut, in masura posibilitatilor. A dat dracu’ totul doar pentru ca nu a stiut ce sa faca cu ceea ce a primit. S-a trezit ca nu are tot ce si-ar fi dorit si a inceput sa sufere. Apoi s-a gandit ca, daca tot sufera, care este sensul sentimentelor frumoase? Si a renuntat la prieteni si la tot ce construise in ani de zile. A zis ca nu are nevoie de nimeni pentru a fi fericit, ca nu are nevoie de ajutor sa fie fericit, ca nu vrea ceea ce ii pot oferi altii pentru a-l bucura. Poftim?! Se pare ca nu realizeaza ca nevoile vin odata cu oamenii sau cu situatiile intalnite. A uitat (sau poate n-a stiut vreodata) ca o persoana iti poate aduce un sentiment unic in viata ta si iti poate trezi nevoia de a o avea langa tine. Am innebunit eu? Credeam ca asta e sensul vietii: sa iubesti tot ceea ce te inconjoara, sa descoperi si sa tii langa tine ceea ce te incanta, sa simti!!!

Si ce daca astazi te doare? Maine vei iubi mai intens frumosul din viata ta!

Si ce daca astazi plangi? Maine vei rade mai cu pofta!

Si ce daca astazi unul te-a ranit? Maine il vei aprecia mai mult pe altul care te iubeste!

“Daca nu stii ce vrei, o sa te trezesti intr-o zi cu multe chestii pe care nu le vrei.”























Niciun comentariu: